Usatîi, convins că Blocului electoral “RENATO USATÎI” o să ia minimum 20 de mandate, la alegerile parlamentare anticipate

Renato Usatîi este convins că Blocul electoral care-i poartă numele o să ia minimum 20 de mandate, la alegerile parlamentare anticipate. El a declarat acest lucru vineri, 14 mai, la emisiunea “Bârna din ochi”, cu Dorin Scobioală, la Cotidianul.md.

 

Renato Usatîi speră că va avea cât mai multe întâlniri cu cetățenii din diferite raioane ale țării, în această campanie electorală, pentru ca oamenii să se convingă personal de capacitățile sale de lider și bun organizator, văzând schimbările de la Bălți. El a mai menționat că succesul pe care-l are în nordul țării se datorează faptului că oamenii din raioanele învecinate, Bălțului și localităților conduse de primarii Partidului Nostru, pot vedea cu ochii lor lucrurile făcute, iar astfel, propaganda posturilor de televiziune, controlate de fugarul Vlad Plahotniuc și fostul președinte, Igor Dodon, nu are niciun efect.

Moderator: “Cam câte mandate crezi…câți oameni o să aduci în Parlament?”

Renato Usatîi: “Din ceea ce văd la moment, este vorba de, între 16 și 20 de persoane, dar depinde de cum va decurge campania, pentru că, oricum, o să merg prin localități.

În prezidențiale, am reușit să vizitez 150 de localități dintr-o mie, dar mai mult de 10 pe zi nu reușeam, și acum o să merg, dar toate raioanele din jurul municipiului Bălți, spre exemplu, Sîngerei, unde oficiul Partidului Nostru este închis de 5 ani, n-am avut organizație de foarte mulți ani, sunt doar câțiva tineri care s-au implicat în campanie și avem un singur primar, dintr-un sat de lângă Bălți…, și am luat locul întâi la prezidențiale, în acest raion. Raioanele din nordul țării, care au văzut schimbări reale în Bălți, nu ceea ce le arată Dodon TV și Media Holdingul lui Plahotniuc, nu pot fi manipulate. Așa am câștigat mandatul de primar din primul tur și Grigorișin, la fel. Dar, cu părere de rău, în zona de centru, raioanele Călărași, Telenești…, ei văd doar ceea ce le arăta propaganda. Totuși, eu cetățenilor le spun un singur lucru. Prima dată, în orice tip de alegeri mergi doar pe promisiuni, dar a doua oară văd deja realizări și eu mă mândresc de faptul că în 2019, după ce partidul fusese distrus, am revenit vara în țară, am reanimat partidul practic de la zero și faptul că am câștigat în 9 orașe primăriile…niciun primar de-al nostru n-a pierdut. Oamenii ne-au văzut capacitățile și de asta am avut susținere masivă în localitățile în care mă cunosc personal și acum sper să reușesc să fac cunoștință cu cetățenii care au văzut doar nebunii la tv în perioada lui Plahotniuc și Dodon”.

 

Amintim că Renato Usatîi a câștigat două mandate de primar al municipiului Bălți, pe ambele, cu majoritate de voturi, din primul tur de scrutin. La al doilea sau chiar la al treilea mandat se află și mulți dintre primarii Partidului Nostru.

Citește și

Cmentariile sunt închise

Abonați-vă la
PENTRU A FI MEREU LA CURENT CU ULTIMELE NOUTĂȚI
Newsletter
Subscribe to
TO BE ALWAYS UP TO DATE WITH THE LATEST NEWS
Newsletter
Подписаться на
БУДЬТЕ ВСЕГДА С ПОСЛЕДНИМИ НОВОСТЯМИ
Newsletter