Lucrările de construcție ilegală lângă Casa Ioffe din Bălți au fost sistate. Petkov: Nu voi permite distrugerea orașului!

Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, a dispus sistarea construcției ilegale în apropierea unui monument istoric din centrul orașului. Groapa de fundație unde se desfășurau lucările de construcție va fi acoperită și terenul va fi adus la starea inițială, conform normelor. Este vorba despre Casa Ioffe, care se află pe strada Ștefan cel Mare, 57 în centrul capitalei de nord. Până în 1941, clădirea a aparținut lui David Ioffe, antreprenor și filantrop, reprezentant al celebrei dinastii Ioffe din Bălți.

„Orice construcție, mai ales în apropierea monumentelor istorice, va fi realizată cu respectarea strictă a legii. În cazul construcției în preajma Casei Ioffe de lână stația centrală, standardele nu au fost respectate. Groapa de fundație va fi acoperită. Nu voi permite ca orașul să fie distrus”, a spus Petkov în timpul ședinței unde s-a discutat această problemă.

Primarul a menționat că negocierile privind reluarea construcției pe acest șantier vor deveni posibile numai după primirea răspunsurilor de la toate instanțele despre legalitatea acestor lucrări. Dispoziția primarului de a sista temporar lucrările de construcție rămâne în vigoare.

Decizia a fost luată în urma consultărilor cu reprezentanții societății civile. În calitate de candidat la funcția de primar al municipiului Bălți, Petkov a dat asigurări că gestionarea municipiului se va desfășura în dialog cu bălțenii.

Citește și

Cmentariile sunt închise

Abonați-vă la
PENTRU A FI MEREU LA CURENT CU ULTIMELE NOUTĂȚI
Newsletter
Subscribe to
TO BE ALWAYS UP TO DATE WITH THE LATEST NEWS
Newsletter
Подписаться на
БУДЬТЕ ВСЕГДА С ПОСЛЕДНИМИ НОВОСТЯМИ
Newsletter