Membrul Consiliului Municipal Chișinău din partea Partidului Nostru către consilieri: Terminați cu show-ul politic! Lumea așteaptă să înceapă lucrul
Denis Șova, membrul Consiliului Municipal Chișinău, ales din partea Partidului Nostru, și-a îndemnat colegii din Consiliu să nu se dea în spectacol, dar să înceapă lucrul, pentru că oamenii așteaptă de la ei activitate cu rezultate și nu show-uri politice. Așa a comentat el încercarea consilierilor municipali PAS de a organiza ședința CMC fără a anunța ceilalți consilieri despre acest lucru. Denis Șova a accentuat că nu a primit înștiințare despre o eventuală ședință programată pentru astăzi.
„Am avut un apel din partea unui consilier municipal din Fracțiunea PAS, care m-a întrebat dacă nu vin la ședința Consiliului Municipal. Am răspuns – cum pot să vin la ședință, dacă nu am fost anunțat că este ședință. Am fost învinuit că eu personal aș sabota ședințele organizate de o treime de consilieri. Vreau să vă anunț oficial: nu este vorba de nicio sabotare din simplu motiv că nu poți sabota ceea ce nu cunoști. Simplu! Nu am fost informat în niciun fel – nici prin sms, nici printr-un mesaj pe mail că astăzi se petrece ședința Consiliului”, a declarat Șova într-un live.
El a remarcat că într-adevăr, conform legislației Republicii Moldova, ședința Consiliului poate fi convocată de o treime de consilieri. Însă cei care au dorit să inițieze organizarea ședinței, trebuiau, în primul rând, să informeze toți consilierii în mod corespunzător, să transmită ordinea de zi, materialele la ordinea de zi, ceea ce nu s-a făcut.
Mai mult, consilierul Partidului Nostru a amintit că, în conformitate cu Legea privind administrația publică locală, nicio chestiune la ședința Consiliului nu poate fi discutată fără avizul comisiei de specialitate – fie pozitiv fie negativ. Dar atât timp cât în cadrul CMC nu au fost formate comisiile, membrii Consiliului nu pot discuta alte chestiuni.
„În momentul în care noi nu avem formate comisii, noi nu avem drept legal să discutăm orice altă întrebare. Dumneavoastră, dacă într-adevăr, vreți să faceți un lucru bun, dar nu un show politic pe care îl faceți mai mult de o lună de zile, convocați ședința doar cu două întrebări: formarea comisiilor și formarea fracțiunilor. Transmiteți materialele, viziunea voastră – și atunci consilierii, care vor într-adevăr lucru dar nu show politic, se vor întruni, vor vota comisiile, și după aceasta va începe activitatea”, a mai spus Denis Șova.
El și-a exprimat regretul că Consiliul Municipal Chișinău încă nici nu și-a început activitatea, dar deja este „un teren pentru show politic”:
„Eu încă odată îndemn toți consilierii din Consiliul Municipal Chișinău. Să lucrăm, dar să nu facem show politic, să nu dăm oamenilor motive să spună că degeaba am fost aleși. Lumea demult așteaptă să înceapă activitatea Consiliului”.
Cmentariile sunt închise