Muzică, dansuri, competiții sportive și multă voie bună la Fălești, cu ocazia Hramului localității, care împlinește astăzi 595 ani

„Fiecare are o istorie specială legată de Fălești și, bineînțeles, visuri frumoase pentru viitor. Fie ca acest loc pe Pământ să prospere și să ocupe un loc aparte în inima fiecăruia dintre noi! Orașul nostru a cunoscut multă dezvoltare și proiecte frumoase, vom continua să-l facem tot mai frumos.  Vă urez bunăstare, putere, perseverență, pace și dragoste în familii!”.

Acest mesaj a fost transmis de primarul orașului Fălești, Alexandr Severin, cu ocazia Hramului localității care este sărbătorit de Ziua Sfântului Nicolae. Astăzi, 22 mai, localitatea aniversează 595 de ani de la întemeiere.

Sărbătoarea a început cu depunerea de flori  și un concert muzical de inaugurare, susținut de colectivele artistice de tineri și copii din localitate. De asemenea, pe parcursul zilei au loc competiții sportive, inclsuiv tradiționala „Trântă”.  

Manifestările se vor încheia cu un concert în care vor evolua formația 3 Sud Est, interpreții Iuliana Beregoi, Valentin Uzun cu Orchestra Tharmis, Ion Paladi și Cristian Porcari. Oaspeții sunt așteptați în fața Monumentului lui Mihai Eminescu, cu începere de la ora 18:00. Concertul este organizat cu suportul lui Renato Usatîi.

Totodată, în aceste zile, în oraș funcționează Caravana caruselelor gratuite pentru copii, care, de asemenea, este organizată cu ajutorul lui Renato Usatîi.  

Născut și educat la Fălești, liderul Partidului Nostru a venit cu un mesaj de felicitare prilejuit de Hramul localității sale natale:    

„Orașul meu natal Fălești își sărbătorește Hramul. Aici m-am născut, aici am copilărit, aici îmi sunt părinții. Este orașul sufetului meu. Le doresc tuturor locuitorilor de aici, oriunde ar fi, în primul rând, pace și cer senin. Dacă vom avea pace, vom avea și bunăstare și prosperitate. La muți ani orașului Fălești și tuturor localităților care sărbătoresc astăzi Hramul!”.

Citește și

Cmentariile sunt închise

Abonați-vă la
PENTRU A FI MEREU LA CURENT CU ULTIMELE NOUTĂȚI
Newsletter
Subscribe to
TO BE ALWAYS UP TO DATE WITH THE LATEST NEWS
Newsletter
Подписаться на
БУДЬТЕ ВСЕГДА С ПОСЛЕДНИМИ НОВОСТЯМИ
Newsletter