Primăria Drochia a semnat un contract de aproape 10 milioane de lei pentru revitalizarea unui sector – 4500 de drochieni vor beneficia de proiect

Primarul orașului Drochia, Nina Cereteu, a semnat un contract de antrepriză, în valoare de 9,6 milioane de lei, pentru implementarea proiectului „Creșterea nivelului de trai în zona de revitalizare „Valea Curechiului” a orașului Drochia”.

Lucrările de revitalizare urbană în una dintre zonele de revitalizare urbană ale orașului Drochia presupun amenajarea unui spațiu public, modernizarea infrastructurii urbane prin realizarea măsurilor de infrastructură stradală și amenajarea a două terenuri de joacă și amenajarea unui complex sportiv pe o suprafață de minim 3500 mp.

Proiectul este finanțat din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală. Contribuția Primăriei orașului Drochia constituie 10% din valoarea contractului.

Printre beneficiarii finali ai acestui proiect se numără circa 4500 de drochieni care locuiesc în zona de revitalizare „Valea Curechiului”, dar și toți locuitorii orașului Drochia.

De menționat că dezvoltarea infrastructurii în zona „Valea Curechiului” a orașului Drochia face parte din programul electoral al candidatului Partidului Nostru, Nina Cereteu, pentru alegerile locale din 2023, pe care le-a câștigat cu un scor decisiv de 73,5% chiar din primul tur.

Citește și

Cmentariile sunt închise

Abonați-vă la
PENTRU A FI MEREU LA CURENT CU ULTIMELE NOUTĂȚI
Newsletter
Subscribe to
TO BE ALWAYS UP TO DATE WITH THE LATEST NEWS
Newsletter
Подписаться на
БУДЬТЕ ВСЕГДА С ПОСЛЕДНИМИ НОВОСТЯМИ
Newsletter