Prin privatizarea “Metalferos”, se încearcă legalizarea furturilor comise la această întreprindere

Acțiunile statului la “Metalferos” sunt vândute pentru a legaliza bunurile furate mai devreme de la această companie și de a-i scăpa de urmărirea penală pe autorii acestor infracțiuni, comise în timpul guvernării lui Plahotniuc. Afirmația a făcut-o liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, într-un live pe Facebook.

 

Politicianul a spus că dacă întreprinderea nu ar fi privatizată, oamenii ar înțelege că aceasta aduce în bugetul țării milioane de dolari și, respectiv, și-ar da seama cât s-a furat până acum.

“Dacă “Metalferos” nu era scoasă la privatizare, aceasta ar începe să aducă în buget zeci de milioane de dolari pe an. Este una din puținele întreprinderi cu adevărat profitabile pe care le mai are Republica Moldova. Dacă nu ar fi privatizată, ar apărea întrebarea: cu ce se ocupă directorul financiar sau cel general? Prin urmare, toți ar afla câți bani au fost scoși de acolo pe timpul lui Plahotniuc. Dar pentru a nu se ajunge la așa ceva, compania este scoasă la privatizare. Iar asta înseamnă legalizarea a ceea ce se fura de la “Metalferos” și respectiv de la cetățenii Moldovei. A vinde “Metalferos” este o acțiune și mai păguboasă decât concesionarea Aeroportului,” a spus Usatîi.

Liderul Partidului Nostru consideră că în loc să vândă, Moldova ar trebui să creeze mai multe întreprinderi, precum Metalferos.

 

“Moldovenii trebuie să înțeleagă că țara are nevoie de întreprinderi precum Metalferos, care să aducă venituri statului, ceea ce ar face ca pensiile să nu fie majorate din credite, ci din încasările la buget”, a punctat Renato Usatîi.

Citește și

Cmentariile sunt închise

Abonați-vă la
PENTRU A FI MEREU LA CURENT CU ULTIMELE NOUTĂȚI
Newsletter
Subscribe to
TO BE ALWAYS UP TO DATE WITH THE LATEST NEWS
Newsletter
Подписаться на
БУДЬТЕ ВСЕГДА С ПОСЛЕДНИМИ НОВОСТЯМИ
Newsletter