Proiectul lui Renato Usatîi, Partidul Nostru, privind plățile în numerar până la 250.000 € a primit aviz condiționat în Comisia de mediu
Comisia parlamentară pentru mediu, climă și tranziție verde a acordat aviz condiționat proiectului de lege elaborat și înregistrat de fracțiunea Partidului Nostru, inițiat de Renato Usatîi, care prevede posibilitatea efectuării plăților în numerar la procurarea bunurilor imobile și mobile în limita a 300 de salarii medii pe economie, echivalentul a aproximativ 250.000 de euro. Proiectul a fost susținut cu majoritatea voturilor membrilor Comisiei cu condiția că va exista și un aviz pozitiv din partea Guvernului.
Inițiativa legislativă a fost prezentată în ședința comisiei de către președintele fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, care a explicat că modificările legislative din ultimii ani au împins tranzacțiile legale în zona gri, obligând cetățenii să demonstreze proveniența fiecărui leu chiar și în cazul operațiunilor legale.
„Cu părere de rău, majoritatea cetățenilor Republicii Moldova are economii aduse din afara țării, pentru că rudele muncesc peste hotare. Mulți dintre acești oameni au lucrat ani la rând la negru, iar acum nu pot procura un apartament, pentru că nu pot demonstra proveniența banilor”, a declarat Renato Usatîi.
Președintele Partidului Nostru a oferit și exemplul moldovenilor care muncesc peste hotare în domenii precum alimentația publică și obțin venituri din tipsuri. Deși munca este legală, aceste sume nu pot fi justificate prin documente oficiale:
„Vin acasă cu 20–30 de mii de euro pe an, dar nu există un certificat care să confirme proveniența banilor din tips. Din această cauză, oamenii nu pot depune banii la bancă pentru a face achiziții importante”.
Proiectul mai prevede că cetățenii moldoveni din diasporă, nerezidenți fiscali, precum și cetățenii străini nerezidenți fiscali vor putea efectua astfel de tranzacții fără obligativitatea prezentării dovezilor de proveniență a banilor, fiind suficientă o declarație pe propria răspundere.
Referitor la riscurile de spălare a banilor, Partidul Nostru subliniază că tranzacțiile autentificate notarial nu reprezintă principala sursă a acestor fenomene, principalele scheme având loc prin companii offshore și rețele financiare complexe.
Inițiativa legislativă a Partidului Nostru urmărește deblocarea pieței imobiliare și auto, creșterea numărului de tranzacții legale, repunerea în circulație a capitalului acumulat de diaspora și reducerea tensiunilor dintre stat și cetățeni.

Cmentariile sunt închise