Renato Usatîi: „Ce facem cu lacul de acumulare Ghidighici?” Liderul Partidului Nostru cere soluții pentru rezervele de apă

Liderul fracțiunii Partidului Nostru, Renato Usatîi, a atras atenția asupra stării rezervelor strategice de apă ale Republicii Moldova, criticând modul în care a fost gestionat lacul de acumulare Ghidighici în ultimii ani.

„O țară întreagă cunoaște acest rezervor — lacul Ghidighici, creat ca bazin de rezervă pentru alimentarea Chișinăului în caz de avarie. Însă în 30 de ani ce s-a întâmplat? S-au vândut terenuri, iar lacul a fost dat în arendă pe 50 de ani. Spuneți-mi, vă rog, ce facem cu aceste rezerve?”, a declarat Usatîi.

Acesta a subliniat că problema rezervelor de apă trebuie soluționată urgent și fără a recurge neapărat la împrumuturi externe.

În replică, ministrul Mediului, Gheorghe Hajder, a anunțat că autoritățile au deja în derulare proiecte pentru consolidarea rezervelor de apă, inclusiv la Ghidighici.

„Guvernul, prin „Apele Moldovei”, are un proiect pentru reabilitarea evacuatorului de ape mari, iar unele elemente ale barajului vor fi reparate. Investim în rezervele de stat și nu doar în acest caz”, a declarat ministrul.

Hajder a precizat că sunt necesare intervenții suplimentare pentru gestionarea resurselor alternative de apă.

Citește și

Cmentariile sunt închise

Abonați-vă la
PENTRU A FI MEREU LA CURENT CU ULTIMELE NOUTĂȚI
Newsletter
Subscribe to
TO BE ALWAYS UP TO DATE WITH THE LATEST NEWS
Newsletter
Подписаться на
БУДЬТЕ ВСЕГДА С ПОСЛЕДНИМИ НОВОСТЯМИ
Newsletter