Renato Usatîi: ”Cele mai bune propuneri pentru reformarea învățământului pot veni chiar de la pedagogi”

 

În șirul său de întâlniri preelectorale, Renato Usatîi a ajuns în sudul țării. Luni, 21 iunie, politicianul s-a întâlnit cu oameni din satele Copceac și Joltai, municipiul Ceadîr-Lunga și orașul Taraclia. Discuțiile lui Renato Usatîi cu cetățeni s-au axat pe diferite subiecte, unul dintre care este cel al educației. O tânără a vorbit cu îngrijorare despre nivelul slab al predării limbii de stat în Găgăuzia și a vrut să știe ce va face Blocul electoral ”RENATO USATÎI” pentru a schimba situația.

”Avem o absurditate în învățământ din cauza celor care chipurile au făcut reforme. Vorbitorii de limba rusă nu cunosc limba de stat pentru că, în 30 de ani, nimeni nu a făcut nimic pentru asta”, a spus Renato Usatîi și a adăugat că problema poate fi soluționată exact ca la Primăria Bălți, acolo unde actele sunt emise în două limbi.
Făcând referire însă la reformarea întregului sistemul de învățământ, politicianul a declarat că cele mai bune propuneri, pot veni chiar de la pedagogi.

”Am stat de vorbă la Bălți cu profesori din diferite licee și gimnazii și am ajuns cu ei la concluzia că cele mai bune schimbări, care să corespundă necesităților Moldovei, pot fi propuse doar de către profesorii noștri care au în spate ani de experiență și nu de cineva de peste hotarele țării”, a menționat Renato Usatîi.

La Ceadîr-Lunga, oamenii s-au arătat îngrijorați de creșterea prețurilor. Renato Usatîi le-a explicat că de acest lucru nu sunt responsabile magazinele sau benzinăriile, ci furnizorii, dar mai cu seamă autoritățile, care nu au negociat niciodată cu nimeni pentru a obține prețuri convenabile cetățenilor.

”Scopul meu și al Blocului electoral ”RENATO USATÎI” este să-i facem pe toți deputații din Parlament să lucreze în interesul cetățenilor, iar cei care au luat kulioace, să n-o mai facă”, i-a asigurat politicianul pe interlocutorii săi.

mun. Ceadîr-Lunga


or. Taraclia

s. Copceac, raionul Ceadîr-Lunga

Citește și

Cmentariile sunt închise

Abonați-vă la
PENTRU A FI MEREU LA CURENT CU ULTIMELE NOUTĂȚI
Newsletter
Subscribe to
TO BE ALWAYS UP TO DATE WITH THE LATEST NEWS
Newsletter
Подписаться на
БУДЬТЕ ВСЕГДА С ПОСЛЕДНИМИ НОВОСТЯМИ
Newsletter