Renato Usatîi: ”Eu n-o să fiu niciodată nici al americanilor, nici al rușilor sau al europenilor, eu o să fiu al cetățenilor Republicii Moldova”

 ”Eu n-o să fiu niciodată nici al americanilor, nici al rușilor sau al europenilor, eu o să fiu al cetățenilor Republicii Moldova”, a declarat liderul Blocului electoral ”RENATO USATÎI” într-un interviu pentru portalul Ziua de Azi, de la Cahul. El a răspuns astfel la întrebarea privind relația Republicii Moldova cu diferite state și structuri, atunci când formațiunea sa va fi parte a puterii legislative și executive.

”Din 2014 încoace, nu ne-am schimbat opinia cu privire la politica externă a țării. În primul rând, așa cum am spus, Republica Moldova rămâne stat neutru, colaborăm în principal cu Ucraina și România. Tot ce este bun din UE, implementăm la noi și dacă avem nevoie de colaborare cu Federația Rusă – export de fructe, legume, înseamnă că o să colaborăm cu rușii, dar important e altceva – să nu fiu vasalul civa. Eu n-o să fiu niciodată nici al americanilor, nici al rușilor sau al europenilor, eu o să fiu al cetățenilor Republicii Moldova”, a afirmat Renato Usatîi.

În același timp, el a menționat că în dialogul cu partenerii externi, la încheierea oricăror tratate de colaborare, în prim plan va sta interesul național al țării și al cetățenilor statului. În acest sens, el a vorbit despre Acordul de Asociere al Republicii Moldova la UE în care afirmă că sunt scăpări serioase. ”În Acordul de Asociere sunt mai multe gafe. Spre exemplu, până în ziua de azi, noi nu putem exporta lactate și carne în statele UE. Pe mine nu mă interesează forumurile politice, ci cele urbane și economice. Pentru mine contează ca relațiile cu diferite țări să aducă folos concret țării noastre”, a mai punctat în încheiere Renato Usatîi.

 

Citește și
1 Comentariu
  1. Maria spune

    Ma bucura nespus de mult opinia dumneviastra si ne da si multa speranta la bine.Dar sper sa se indeplineasca cuvintele ce leati rostit ,toate cele spuse sa nu ramina doar cuvinte dar si fapte.
    Va urez succes si sa nu perdeti increderea alegatoriilor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Abonați-vă la
PENTRU A FI MEREU LA CURENT CU ULTIMELE NOUTĂȚI
Newsletter
Subscribe to
TO BE ALWAYS UP TO DATE WITH THE LATEST NEWS
Newsletter
Подписаться на
БУДЬТЕ ВСЕГДА С ПОСЛЕДНИМИ НОВОСТЯМИ
Newsletter