Șeful Energocom a refuzat să răspundă la întrebarea lui Usatîi, când se va ieftini gazul pentru cetățeni

„Guvernarea și poporul vorbesc în limbi diferite”, astfel a reacționat președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi, la faptul că directorul general interimar al SA Energocom,  Victor Bînzari, a refuzat să spună când cetățenii vor achita un preț mai mic la gaz. Discuțiile au avut loc în cadrul emisiunii „Secretele Puterii” de la Jurnal TV.

„Șeful de la Energocom așa și nu a răspuns la întrebarea simplă când vor beneficia și cetățenii de tarife privilegiate pe care această întreprindere de stat le propune consumatorilor industriali? Vezi tu, el nu ia decizii, că au guvernanță corporativă, că deciziile sunt luate la Consiliul de administrație și sunt întărite prin decizia acționarului unic și că în cele din urmă este un simplu director executiv… Avem două piețe de gaz paralele. Avem două lumi paralele. Una în care trăiesc și-și fac schemele guvernanții și alta în care poporul duce povara incompetenței și corupției lor”, spune Usatîi.

Recent, Renato Usatîi a prezentat în cadrul unei conferințe de presă informații scandaloase ce țin de tariful la gaz. Potrivit politicianului, în timp ce simplii cetățeni achită 14,40 lei pentru un metru cub de gaz, compania de stat SA „Energocom” a oferit un preț de doar 6,80 lei cu TVA pentru Fabrica de sticlă din Chișinău. Usatîi îi cere guvernării să reducă imediat prețul la gaz pentru cetățeni până la 9,20 lei cu TVA.

Citește și

Cmentariile sunt închise

Abonați-vă la
PENTRU A FI MEREU LA CURENT CU ULTIMELE NOUTĂȚI
Newsletter
Subscribe to
TO BE ALWAYS UP TO DATE WITH THE LATEST NEWS
Newsletter
Подписаться на
БУДЬТЕ ВСЕГДА С ПОСЛЕДНИМИ НОВОСТЯМИ
Newsletter