Președinta Maia Sandu este responsabilă de toate mizeriile pe care le face partidul de guvernământ PAS, inclusiv în așa-numită „luptă” cu Șor, dar și în contextul campaniei electorale curente. De această opinie este liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, care a venit cu explicații în acest sens în cadrul unei conferințe de presă.
Potrivit acestuia, decizia Curții Constituționale de a suspenda interdicția membrilor partidului „Șor” de-a candida, a fost luată din cauza conflictului dintre Maia Sandu și Domnica Manole, membră a Curții Constituționale, pe care președinta de ceva timp refuză s-o primească în audiență. Din cauza „mofturilor” Maiei Sandu și urmare a deciziei Curții Constituționale candidații lui Șor acum se pot înregistra ca independenți în toată țara, a concluzionat Usatîi.
El spune că, urmând acest joc murdar, interdicția în privința partidului Șor va fi în cele din urmă restabilită. Mai mult, nici partidele derivate nu vor fi admise la alegerile locale de pe 5 noiembrie, iar victimizarea lui Șor va continua, spune președintele Partidului Nostru.
„Maia Sandu, cu toată echipa sa, nu fac decât să-l victimizeze și să-i ridice rating-ul lui Șor. Iar lupta cu reprezentanții acestuia se face doar de ochii alegătorilor PAS, exact așa cum de ochii alegătorilor săi, Șor luptă cu „regimul Maiei Sandu”, spune Usatîi.
Liderul formațiunii a mai declarat că toate aceste ecuații ale guvernanților cu presupusele lupte cu Șor sunt pentru a-și declina responsabilitatea de toate eșecurile din țară.
În încheiere, el a anunțat că după alegeri, Partidul Nostru pe care-l conduce, împreună cu cetățenii, vor organiza cele mai serioase proteste din istoria Republicii Moldova. Prima acțiune de protest va fi prilejuită de prima ședință de judecată în procesul Partidului Nostru împotriva guvernării prin care se cere aplicarea retroactivă a tarifelor reduse la gazele naturale.
Renato Usatîi a mai declarat că n-are parteneri politici în lupta sa: „Va trebui să fiu singur, înțeleg asta. Dar partenerii mei au fost, sunt și vor fi cetățenii Republicii Moldova”, a concluzionat Renato Usatîi.
Cmentariile sunt închise