Primarul de Bălți propune ca în cadourile oferite ambasadorilor să fie incluse lucrări făcute de copii talentați

Primarul municipiului Bălți, Alexandr Petkov, intenționează să sprijine dezvoltarea creativității copiilor. El propune ca lucrările handmade, create de copii talentați, să fie incluse în cadourile oferite de primărie reprezentanților misiunilor diplomatice acreditate în Republica Moldova.

„Am fost la Centrul de Creație pentru copii și am stat de vorbă cu profesori și cu elevi minunați. Noi, autoritățile locale, vom acorda sprijin acestui Сentru. Am văzut o mulțime de meșteșuguri interesante acolo. Unii copii pictează tablouri, alții fac meșteșuguri din lemn. Mi-aș dori foarte mult ca la întâlnirile noastre cu oaspeții străini, care sosesc tot mai des, să facem astfel de cadouri”, – a spus primarul municipiului Bălți.

El a menționat că interacțiunea cu ambasadele și organizațiile internaționale devine din ce în ce mai activă, iar, în calitate de primar, intenționează la aceste întâlniri să promoveze printre altele și creațiile copiilor talentați din Bălți.

„Consider că acele cadouri care se fac acum sunt banale și nu au nimic în ele autohton bălțean decât poate sticla de coniac. Cred că acest lucru nu este corect. Ar fi bine să sprijinim copiii, în primul rând. Și acestea vor fi cadouri care transmit căldură, cadouri cu semnificație deosebită pentru oaspeții noștri”, a spus Petkov, menționând că în acest fel orașul Bălți se va bucura de și mai multă atenție.

Citește și

Cmentariile sunt închise

Abonați-vă la
PENTRU A FI MEREU LA CURENT CU ULTIMELE NOUTĂȚI
Newsletter
Subscribe to
TO BE ALWAYS UP TO DATE WITH THE LATEST NEWS
Newsletter
Подписаться на
БУДЬТЕ ВСЕГДА С ПОСЛЕДНИМИ НОВОСТЯМИ
Newsletter