Renato Usatîi cheamă autoritățile să respecte dreptul la reducerea pedepsei cu închisoarea pentru condițiile inumane din pușcării

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, cheamă autoritățile să respecte dreptul deținuților la reducerea pedepsei cu închisoarea pentru condițiile inumane din pușcării, cel puțin până când acestea vor fi îmbunătățite. Usatîi a reacționat astfel la decizia de a reevalua mecanismul compensator, după ce s-a constatat că acesta a fost aplicat excesiv.

 

De la intrarea în vigoare a mecanismului, la 1 ianuarie 2019, pe parcursul anului, trei din patru deținuți au depus cereri pentru reducerea termenului pedepsei. Din cele peste 5.000 înregistrate, aproape 2.500 de cereri au fost examinate, iar 1.400 – admise. În total, cifra zilelor ce urmau petrecute după gratii și care au fost reduse se ridică la jumătate de milion.

“Situația este cu adevărat dezolantă, dar “soluția” propusă de Guvern și care înfundă oamenii în pușcării, privându-i de orice speranță de a ieși mai devreme la libertate, pentru condițiile îngrozitoare de acolo, numai umană și corectă nu o putem numi”, a scris Usatîi pe pagina sa de Facebook, unde a amintit că aceste modificări au fost făcute la Codul de Procedură Penală pentru că Moldova pierdea pe bandă rulantă dosare la CEDO din cauza condițiilor inumane și degradante din închisori, care pot fi egalate cu tortura, și care într-un an, nu s-au schimbat.

“În loc să construiască însă închisori noi, să asigure condiții în cele existente și să închidă odiosul Penitenciar numărul 13, autoritățile s-au apucate să “soluționeze” problema din contul oamenilor”, mai spune Usatîi.

“Deținuții care au depus plângeri în instanță, DEJA au fost supuși unui tratament inuman și prin urmare, judecătorii trebuie să le respecte dreptul de a le examina cererile și de a lua decizii în privința acestora. Lacunele din legislație trebuie eliminate, dacă există, dar nu încălcând drepturile oamenilor, garantate de legislația națională și convențiile internaționale, pe care Moldova și-a pus semnătura”, este convins Usatîi.

Liderul PPPN consideră că reforma trebuie aplicată altfel. În opinia politicianului, întâi de toate, în celule trebuie create condiții decente, pentru ca acestea să nu mai amintească de cele din Evul Mediu, și numai după asta deținuții să fie privați de dreptul de a ieși mai devreme din închisoare pentru condițiile degradante în care au stat.

 

“Deținuții tot sunt oameni. Iar dacă drepturile lor vor fi respectate, necesitatea aplicării unui astfel de mecanism compensator poate dispărea”, a conchis liderul Partidului Nostru.

 

 

Citește și

Cmentariile sunt închise

Abonați-vă la
PENTRU A FI MEREU LA CURENT CU ULTIMELE NOUTĂȚI
Newsletter
Subscribe to
TO BE ALWAYS UP TO DATE WITH THE LATEST NEWS
Newsletter
Подписаться на
БУДЬТЕ ВСЕГДА С ПОСЛЕДНИМИ НОВОСТЯМИ
Newsletter