Usatîi: „Oamenii buni” au decis astăzi să mai scoată din buzunarul cetățenilor sute de milioane

Astăzi, 27 octombrie, conducerea țării prin intermediul ANRE, a băgat din nou mâna în buzunarele cetățenilor pentru a scoate aproape 400 de milioane de lei. Acestea sunt costurile stocurilor de securitate de gaze naturale. Prețul acesta va fi achitat de furnizorii gazelor naturale, iar ei la rândul lor, vor trebui să-l includă în tarif.

Despre aceasta a vorbit astăzi președintele Partidului Nostru, Renato Usatîi.

Anul trecut Guvernul a adoptat modificări la Legea privind gazele naturale pentru a crea o rezervă de stat de gaz în situație de urgență. Usatîi a amintit că  crearea rezervei  i s-a încredinţat Întreprinderei de Stat Energocom. Potrivit autorităților, costurile anuale ale stocurilor de securitate constituie 375,705 milioane de lei, iar aceasta este suma doar pentru anul trecut și va fi achitată anual.

„Nimeni nu a mai spus  la ce preț și de unde au cumpărat gazul. Vă asigur însă că acest gaz face parte din stocul achiziționat la un preț exagerat în toamna – iarna anului trecut de către același Energocom și care, din cauza costului ridicat și a cantității uriașe, așa și nu a fost folosit”,  a spus Usatîi. Dar, cel mai important, a remarcat el, este faptul că Guvernul a ordonat ANRE să încaseze aceste aproape 400 de milioane de la furnizorii de gaze care activează în Republica Moldova, iar aceștia, la rândul lor, sunt obligați să le includă în costul final al gazelor – adică în tariful pentru toți locuitorii Republicii Moldova.

Renato Usatîi a amintit că în 1995 în Moldova a fost adoptată Legea cu privire la rezervele materiale de stat, care a fost înlocuită în 2020 cu una nouă. Potrivit acestei legi, statul asigură rezerva de stat în caz de urgență pentru materiale precum cereale, păcură, materiale de construcție, etc.

„Așadar, finanțarea rezervei de stat s-a făcut întotdeauna doar de la buget. În cazul gazelor, au decis să transfere costurile direct pe umerii oamenilor simpli. Din câte se pare, ei cred că cetățenii Republicii Moldova au uitat deja că, datorită acțiunilor unor indivizi, au fost impuși să plătească în plus câteva miliarde de lei din cauza prețului exagerat la gaz”, a subliniat Usatîi.

În plus, el a spus că Republica Moldova (malul drept al Nistrului) consumă în medie de la 800 milioane m3 până la 1 miliard m3 de gaze pe an. Până în iunie, prețul gazului pentru cetățenii de rând era de peste 29 de lei, în timp ce pe piața din Republica Moldova sunt furnizori care sunt gata să vândă același gaz cu 14,5 lei. Anterior, Usatîi a prezentat materiale relevante care confirmă acest lucru. Astfel, conform celor mai modeste estimări, din cauza prețurilor exagerate la gaz, cetățenii au plătit în plus anul trecut de la 10 la 14 miliarde de lei (500-700 de milioane de dolari)!

„Fiecare cetățean al țării trebuie să știe că vacanța PAS, a autorităților, a președintelui Maia Sandu se va încheia în ziua ședinței de judecată. La proces, le vom prezenta aceleași argumente pe care le-au folosit atunci când au majorat retroactiv prețul gazelor. Doar că de data aceasta vom cere o reducere retroactivă a prețurilor la gaze. Așteptați ca toată țara să iasă în stradă cu sloganul „Stop PAS, vrem gaz!”? Vă garantez acest lucru”, a conchis liderul Partidului Nostru.

Citește și

Cmentariile sunt închise

Abonați-vă la
PENTRU A FI MEREU LA CURENT CU ULTIMELE NOUTĂȚI
Newsletter
Subscribe to
TO BE ALWAYS UP TO DATE WITH THE LATEST NEWS
Newsletter
Подписаться на
БУДЬТЕ ВСЕГДА С ПОСЛЕДНИМИ НОВОСТЯМИ
Newsletter