Consilierul din partea Partidului Nostru, Denis Șova din nou îndeamnă ceilalți membri ai CMC să renunțe la show-uri și să acționeze legal: Eu sunt unu și eu trebuie să vă lămuresc?!

Denis Șova, consilier în cadrul Consiliului Municipal Chișinău din partea Partidului Nostru, și-a reiterat îndemnul către ceilalți membri ai CMC să renunțe la show-uri și să acționeze legal. La ședința de astăzi în care fracțiunile din cadrul CMC și-au adus acuzații reciproce și s-au certat ca la ușa cortului, Șova a spus că activitatea normală a Consiliului putea să înceapă încă de pe 15 ianuarie, dacă se dorea și dacă se acționa conform legii.

„Voi aveți câte 20 de mandate! Eu – unu. Și eu, unu, trebuie să vă lămuresc?! Aveți o mulțime de juriști, deschideți legislația!  Sunt pași legali, eu vă îndemn – haideți să facem legal, corect, dar să nu facem show! Să pornim lucru odată!”, a declarat Șova.  

El a explicat că este important să fie legalizate comisiile și să înceapă lucrul în cadrul acestora:

„Iar în continuare să intrăm în esența problemelor, să le examinăm în cadrul comisiilor și să poată fi convocate ședințe ordinare ale Consiliului. Să venim în fața oamenilor pregătiți”.   

Prin urmare, consilierii au votat componența celor cinci comisii consultative de specialitate din cadrul CMC. Consilierul din partea Partidului Nostru, Denis Șova va reprezenta chișinăuienii în Comisia pentru buget, economie, finanțe, patrimoniu public local, agricultură și problemele suburbiilor.

Denis Șova este licențiat în economie, contabilitate și audit. A absolvit Academia de Studii Economice din Moldova. În prezent, își continuă studiile de master la Universitatea Tehnică a Moldovei. A activat peste două decenii la Combinatul de Vinuri „Cricova” SA, inclusiv în funcția de director general, fiind singurul director general al acestei întreprinderi legendare care  a ajuns în funcția de conducător în urma unui concurs public. Denis Șova este și membru al Consiliului local al orașului Cricova, municipiul Chișinău.

Tot astăzi, consilierii MAN, PAS și PSRM și-au format fracțiuni și și-au ales conducerea acestora.

Citește și

Cmentariile sunt închise

Abonați-vă la
PENTRU A FI MEREU LA CURENT CU ULTIMELE NOUTĂȚI
Newsletter
Subscribe to
TO BE ALWAYS UP TO DATE WITH THE LATEST NEWS
Newsletter
Подписаться на
БУДЬТЕ ВСЕГДА С ПОСЛЕДНИМИ НОВОСТЯМИ
Newsletter