Declarația Președintelui Partidului Nostru, Renato Usatîi

Pentru a nu lăsa loc de interpretare, anunț oficial că am depus mandatul de consilier în Consiliul Municipal Bălți, iar prin hotărârea Comisiei Electorale Centrale cererea a fost acceptată.

Sunt câteva motive pentru această decizie. Avem în față două scrutine importante, care implică eforturi și acțiuni hotărâte din partea Partidului Nostru și din partea mea ca lider de partid, așa cum ne cer membrii și susținătorii noștri. După cum am anunțat, voi candida la alegerile prezidențiale din acest an. Și vreau din start  să încep acest exercițiu printr-o comportare fairplay. Nu vreau să fiu acuzat că profit de Consiliul Municipal Bălți ca de o trambulină în campania electorală.

Totodată, știu că oamenii așteaptă o schimbare categorică în actul guvernării, iar acest lucru se poate întâmpla odată cu alegerile parlamentare anticipate. Dacă îi mai lăsăm să ne conducă în această componență, riscăm ca până la alegeri parlamentare ordinare Republica Moldova să nu mai existe ca stat. Avem în față, deci, poate, cea mai decisivă perioadă pentru noi, ca țară. Dacă nu ne implicăm și rămânem indiferenți acum, nu vom fi înțeleși niciodată.    

Ce ține de situația din Consiliul Municipal Bălți. În perioada de după alegerile locale, m-am asigurat că echipa Partidului Nostru în frunte cu primarul Alexandr Petkov gestionează lucrurile cu profesionalism. Împreună, am adoptat principalul  document – bugetul orașului și alte decizii importante care permit ca administrația municipală să funcționeze bine în continuare. Dat fiind că Partidul Nostru nu deține majoritatea în Consiliu, este important să se discute în continuare cu toate fracțiunile care sunt reprezentate aici  și să se mențină atmosfera constructivă de lucru.  Bălțiul și oamenii lui au fost, sunt și vor fi întotdeauna speciali pentru mine și vă asigur că le voi apăra în continuare interesele la nivel local, național și nu doar.

Citește și

Cmentariile sunt închise

Abonați-vă la
PENTRU A FI MEREU LA CURENT CU ULTIMELE NOUTĂȚI
Newsletter
Subscribe to
TO BE ALWAYS UP TO DATE WITH THE LATEST NEWS
Newsletter
Подписаться на
БУДЬТЕ ВСЕГДА С ПОСЛЕДНИМИ НОВОСТЯМИ
Newsletter