Gazul poate să coste 9 lei. Renato Usatîi a înaintat cereri autorităților și a amenințat cu proteste

Șeful Partidului Nostru, Renato Usatîi, susține că tariful la gaz pentru gospodării casnice ar putea fi de 9 lei dacă Guvernul nu va profita acum și nu va include în tarif gazul din depozite, pe care anterior le-a cumpărat la prețuri mari. La o conferință de presă din 5 iunie, Usatîi a făcut o serie de solicitări Comisiei pentru Situații Excepționale și președintelui Maia Sandu, amenințând cu proteste ale cetățenilor, dacă aceste cereri nu vor fi îndeplinite.

Potrivit lui Renato Usatîi, astăzi gazul poate fi deja cumpărat de pe piață cu 200 de dolari pentru 1 mie de metri cubi. Prin urmare, tariful pentru populație, inclusiv transportarea în Moldova și marja furnizorului, poate fi de 9 lei.

„Guvernarea propune să luăm gazul scump al lui Spînu cu peste 1.000 de euro, să îl dilueze cu gaz ieftin, care acum se vinde pe piață. Și drept urmare, tariful mediu va fi de 16,50 lei fără TVA, după cum sugerează Moldovagaz. Este absurd”, spune Usatîi.

El a înaintat o serie de cereri autorităților.

„Apelăm la Comisia Națională pentru Situații Excepționale cu o cerere de reducere retroactivă a tarifelor, așa cum le-au majorat retroactiv pentru prima dată în istoria economiei mondiale. Gazul lui Spînu trebuie să îl păstrăm în stocuri și plătim pentru păstrare. (…) Doamna președinte Maia Sandu, cerem să fie convocat cât mai curând Consiliul Suprem de Securitate și să fie invitați acolo reprezentanți ai partidelor extraparlamentare. Dacă revendicările noastre vor fi ignorate, eu, în calitate de cetățean al țării noastre, îmi rezerv dreptul de a organiza o altă mare adunare națională în Piața Marii Adunări Naționale cu toți cetățenii țării”, a spus Usatîi.

Anterior, la o emisiune la postul de televiziune Jurnal TV, Renato Usatîi spunea că deține documente din care rezultă că Energocom a achiziționat cantități prea mari de gaz în ianuarie, când prețul de piață a depășit 1.000 de dolari.

Acesta acuză compania de stat Energocom de incompetență și corupție și susține că întreprinderea a cumpărat prea mult gaz natural în avans la prețuri exagerate.

Reamintim că, astăzi, Moldovagaz a depus la Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) o cerere de reducere a tarifului la gaze naturale la 19 lei pe metru cub, inclusiv TVA. Costul pentru consumatorul final va fi stabilit de ANRE în cadrul unei ședințe extraordinare din 7 iunie.

Sursa: newsmaker.md

VIDEO

Citește și

Cmentariile sunt închise

Abonați-vă la
PENTRU A FI MEREU LA CURENT CU ULTIMELE NOUTĂȚI
Newsletter
Subscribe to
TO BE ALWAYS UP TO DATE WITH THE LATEST NEWS
Newsletter
Подписаться на
БУДЬТЕ ВСЕГДА С ПОСЛЕДНИМИ НОВОСТЯМИ
Newsletter