Pe 29 martie urmează a fi pronunțată hotărârea privind cererea Partidului Nostru de reducere retroactivă a tarifelor la gazele naturale

Pe 29 martie urmează a fi pronunțată hotărârea privind cererea Partidului Nostru de reducere retroactivă a tarifelor la gazele naturale. Astăzi, a avut loc prima ședință în cadrul căreia liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi, și avocatul formațiunii politice Igor Pohilă au prezentat argumentația juridică completă a cererii.

„Am prezentat în cadrul ședinței o argumentație juridică completă a cererii noastre de reducere retroactivă a tarifelor la gaze și de recalculare. Decizia urmează a fi  programată pentru 29 martie. Este un semnal bun. Vom aștepta decizia primei instanțe. Dacă aceasta va obligă Guvernul, ANRE să reducă tarifele retroactiv, problema se va epuiza. În caz contrar, avem o opțiune de rezervă și vom decide împreună ce vom face în continuare. Dacă autoritățile, Maia Sandu, PAS și opoziția parlamentară moartă consideră că problemele pot fi rezolvate doar prin stradă, atunci împreună cu cetățenii țării noastre le vom rezolva prin stradă. Și vom câștiga cu siguranță!”, a declarat Renato Usatîi după ședință.

El a mulțumit tuturor cetățenilor care au venit la acțiunea de protest de astăzi din diferite colțuri ale țării, dar și celor care au urmărit evenimentul online fie din țară sau de peste hotare.

„Stimați cetățeni, să luăm exemple de la statele democratice care atunci când li se încalcă drepturile, iese  cu sutele și cu miile! Guvernarea a cedat atunci când a  coborât la 18 lei tariful la gaz, va ceda în fața noastră și acum, orice ne-ar costa!”, a declarat Usatîi.

Președintele Partidului Nostru a mai spus în fața protestatarilor că cea mai mare problemă în Moldova acum este corupția și incompetența printre cei de la guvernare, care alungă oamenii din țară. 

„Dar noi nu trebuie să plecăm de acasă! Noi trebuie să ne mobilizăm. Să nu căutăm drapele ale altor state, dar cu drapelul Republicii Moldova, urmând  vectorul dezvoltării naționale, vom merge înainte ca Moldova să devină stat prosper!”.

Notă: Pe 9 august 2023, Partidul Nostru a acționat în judecată Comisia pentru Situații Excepționale pentru a o obliga să dispună Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică aplicarea tarifelor micșorate la gazele naturale pentru consumatorii finali, aprobate la 7 iunie 2023, cu efectul retroactiv – începând cu 1 februarie 2023. Formațiunea politică invocă aceleași argumente pe care le-au invocat și autoritățile atunci când au majorat tariful cu efect retroactiv: evoluția prețurilor de achiziționare a gazelor. 

Citește și

Cmentariile sunt închise

Abonați-vă la
PENTRU A FI MEREU LA CURENT CU ULTIMELE NOUTĂȚI
Newsletter
Subscribe to
TO BE ALWAYS UP TO DATE WITH THE LATEST NEWS
Newsletter
Подписаться на
БУДЬТЕ ВСЕГДА С ПОСЛЕДНИМИ НОВОСТЯМИ
Newsletter