Primăria municipiului Bălți a aplicat pentru trei proiecte transfrontaliere de infrastructură

Primăria municipiului Bălți a aplicat pentru finanțarea a trei proiecte transfrontaliere în domeniul infrastructurii urbane. Anunțul a fost făcut de primarul de Bălți, Alexandr Petkov.  

„Cred că vom reuși să câștigăm toate cele trei proiecte, care se referă atât la iluminatul public, cât și la construcția de facilități culturale în oraș. Sper să trecem mai repede peste toate procedurile birocratice. Aceste trei proiecte vor fi un motiv de mândrie pentru Bălți”, a declarat Petkov într-un live.

El s-a pronunțat în favoarea dezvoltării unor proiecte regionale, care să unească orașele din țară în rezolvarea problemelor comune. În plus, cooperarea regională este interesantă pentru partenerii de dezvoltare înșiși:

„Ar trebui să ne extindem dincolo de Bălți și să ne dezvoltăm pe regiuni. Astăzi lucrăm deja destul de strâns cu municipalitatea din Strășeni. Acest lucru ne ajută să găsim soluții la probleme care sunt aceleași în multe orașe din țară”.

La sfârșitul lunii ianuarie, primarul municipiului Bălți a fost ales pentru prima dată în conducerea Convenției primarilor pentru energie și climă, ceea ce deschide noi oportunități pentru implementarea proiectelor de infrastructură în Bălți.

Potrivit lui Alexandr Petkov, tuturor celor care încearcă să politizeze activitatea administrației locale, Bălțiul va răspunde cu dezvoltare:  

„Orașul va răspunde cu dezvoltare. Orașul se va dezvolta. Vă promit acest lucru. Cei care încearcă să ducă orașul dinspre dezvoltare spre politică își pierd timpul în zădar”.

Citește și

Cmentariile sunt închise

Abonați-vă la
PENTRU A FI MEREU LA CURENT CU ULTIMELE NOUTĂȚI
Newsletter
Subscribe to
TO BE ALWAYS UP TO DATE WITH THE LATEST NEWS
Newsletter
Подписаться на
БУДЬТЕ ВСЕГДА С ПОСЛЕДНИМИ НОВОСТЯМИ
Newsletter