Renato Usatîi la Briceni: ”Pentru promovarea exporturilor moldovenești vom negocia ca parteneri, nu ca cerșetori sau vasali”

 

Președintele Blocului electoral ”RENATO USATÎI” continuă deplasările prin țară în cadrul campaniei electorale pentru alegerile parlamentare din 11 iulie 2021. Duminică, 13 iunie, el s-a aflat în raionul Briceni. În timpul vizitei din satul Colicăuți, el le-a spus oamenilor, majoritatea fermieri, că viitorul ministru al Agriculturii va fi ales din rândul liderilor locali, care cunosc cel mai bine problemele producătorilor agricoli și bineînțeles au și soluții pentru acestea. Totodată, Usatîi le-a explicat care este soluția la problema exportului de mere, pentru ca producția să nu mai rămână pe deal sau în depozite.

”Deschiderea de centre de achiziții administrate de stat face parte din programul nostru. Oamenii s-au săturat să fie victime colaterale ale jocurilor politice și ale embargourilor provocate artificial, pentru ca înainte de alegeri cineva să pozeze în aducător de soluții salvatoare”, le-a spus Usatîi sătenilor.

Întrebat cu ce forțe politice va face alianțe echipa sa în viitorul Parlament, el a declarat: ”Nici un fel de coaliții cu hoții de miliarde și kuliocarii. În rest, suntem gata să susținem orice proiect care este în interesul cetățeanului.”
În timpul vizitei din orașul Briceni, Renato Usatîi le-a comunicat oamenilor că sectorului industrial va fi repornit după ce vor fi construite fabrici și uzine. Dar pentru asta, trebuie reanimat învățământul profesional tehnic, cel care va pregăti cadre calificate pentru viitoarele întreprinderi.
Politicianul a mai menționat că blocul pe care îl conduce este format din practicieni, oameni noi, pricepuți. ”Nu aș fi reușit să fac nimic la Bălți dacă citeam în birou hârtiile pe care le primeam de la subalterni și nu mergeam în teritoriu, acolo unde apăreau problemele. Vom proceda la fel și după ce ajungem în Parlament. Timpurile teoreticienilor și ale demagogilor au trecut! Vin practicienii!”, a spus Usatîi în orașul Briceni.

La Lipcani, în ciuda ploii puternice, la întâlnirea cu Usatîi au venit mulți oamenim. Politicianul a enumerat prioritățile din programul electoral, care are la bază un plan de modernizare a țării, elaborat de cei mai buni specialiști din diferite domenii.
Sătenii din Grimăncăuți s-au plâns pe accesul limitat la medicamente sau că sunt practic obligați să procure niște produse anume, pentru că domeniul darmaceutic este controlat de o adevărată mafie a distribuitorilor de medicamente. Renato Usatîi le-a răspuns oamenilor că acest lucru, permis de toate guvernările, o să înceteze când echipa lui va avea putere de decizie.

La Corjeuți, unul dintre subiectele de discuție a fost votul în diaspora, pentru care Renato Usatîi a spus că Blocul său va lupta până la capăt.
”Toți știu că moldovenii nu au plecat în Franța sau în Rusia pentru că nu aveau ce face acasă. Problema e că Dodon are frică de oamenii de peste hotare. El înțelege că dacă nu l-au votat la Moscova, după sute de fotografii cu Putin, cine o să-l voteze în Europa? Tot la comanda lui Dodon nu au fost deschise secții de votare suplimentare în Israel, acolo unde la alegerile prezidențiale am fost ales de 64% din cetățenii RM.”

Renato Usatîi le-a mai spus sătenilor din Corjeuți să voteze la aceste alegeri pe cine vor ei, numai să nu aleagă teoreticieni, kulioace și pe cei care în 30 de ani de zile doar au furat și au făcut nimic.
”Eu am ce arăta la Bălți: pensionarii circulă gratuit cu troleibuzul și la anumite ore, cu microbuzul. Am reparat piscina, trotuare, drumuri. Piața second hand – mulți cred că-i centru comercial, dar asta e piață de stat pe care am reparat-o capital după ce nu s-a furat numai un an de zile. În pandemie, prin comparație cu comercianții din Chișinău, cei din Bălți nu au achitat taxe. Asta se întâmplă când există controlul statului. Și asta se va întâmpla, în toată țara, când echipa noastră va face parte din puterea legislativă și executivă”, i-a asigurat Renato Usatîi pe oameni.

or. Briceni

or. Lipcani, raionul Briceni

s. Grimăncăuți, raionul Briceni

com. Colicăuți, raionul Briceni

s. Corjeuți, raionul Briceni

Citește și

Cmentariile sunt închise

Abonați-vă la
PENTRU A FI MEREU LA CURENT CU ULTIMELE NOUTĂȚI
Newsletter
Subscribe to
TO BE ALWAYS UP TO DATE WITH THE LATEST NEWS
Newsletter
Подписаться на
БУДЬТЕ ВСЕГДА С ПОСЛЕДНИМИ НОВОСТЯМИ
Newsletter