Usatîi: Dacă pedeapsa cu moartea nu este democratică, atunci criminalii și cei care comit infracțiuni economice să fie impuși să lucreze

Liderul ”Partidului Nostru”, Renato Usatîi, a explicat prin cifre de ce unii infractori trebuie să fie pedepsiți cu moartea sau să fie impuși prin lege să muncească, iar venitul obținut, să fie oferit statului și victimelor sau rudelor.

„Întreținerea unui infractor, azi, ne costă 15 euro pe zi, înmulțim la 30 de zile avem 450 de euro pe lună, adică 9000 de lei. Dacă 9000 vom înmulți la 12 luni, vom obține 108 mii lei pe an. Acum să ne imaginăm că acest criminal, care a violat și a omorât tânăra de 19 ani, dar și mulți alți infractori, trebuie să stea la închisoare 35-40 de ani, înmulțiți 108 mii lei la 40 de ani, iar ținând cont de inflație, cifra va crește, avem 4 milioane de lei. Atât ne costă întreținerea fiecărui criminal! Atâția bani pe lună nu câștigă majoritatea pensionarilor, dar și foarte mulți angajați din țară”, a declarat Usatîi, în cadrul emisiunii „Puterea e în Adevăr!”

Președintele Partidului Nostru a reiterat că în mai multe state din SUA există pedeapsa cu moartea pentru unele crime deosebit de grave.

„Durerea provocată de criminali nu poate fi răscumpărată cu nimic. Dar sunt sigur că acești infractori se vor gândi mai bine înainte de a produce o crimă că vor avea o obligație pentru întreaga lor viață. Partidul Nostru va insista să fie introduse aceste modificări în legislație”, mai spune Usatîi.

Renato Usatîi a mai propus și alte unele modificări ale legislației:

„Propun să începem de la ceva democratic, dacă pedeapsa cu moartea este nedemocratică. La nivel de legislație, unii deținuți care au săvârșit infracțiuni deosebit de grave și cele economice să îi obligăm să muncească”, a mai spus Usatîi. 

Versiunea integrală a emisiunii:

Citește și

Cmentariile sunt închise

Abonați-vă la
PENTRU A FI MEREU LA CURENT CU ULTIMELE NOUTĂȚI
Newsletter
Subscribe to
TO BE ALWAYS UP TO DATE WITH THE LATEST NEWS
Newsletter
Подписаться на
БУДЬТЕ ВСЕГДА С ПОСЛЕДНИМИ НОВОСТЯМИ
Newsletter