Prețul mare pentru medicamente este una dintre nemulțumirile locuitorilor raionului Ungheni, cu care liderul Blocului electoral ”RENATO USATÎI” s-a întâlnit astăzi, 24 iunie. Politicianul le-a spus oamenilor că această problemă acută a sistemului medical este creată de zona offshore în care se formează prețurile. Iar soluția constă în gestionarea de către stat a unei părți din piața farmaceutică și introducerea acesteia sub un control strict.
”Prețurile medicamentelor nu se formează în țară, ci în zona offshore, de aceea preparatele sunt atât de scumpe. Pe lângă asta, piața farmaceutică este controlată de câteva companii, iar statul nu se impune deloc”, a menționat Renato Usatîi și a adăugat că pe lângă introducerea unui control strict pe acest segment, ceea ce va aduce o schimbare a lucrurilor, un alt pas este instalarea în fiecare sat a unor farmacii automatizate, gestionate tot de către stat.
”Așa, o să să vadă adevăratul cost al medicamentelor. Preparatele din aceste terminale vor fi cu cel puțin 20% mai ieftine decât cele din farmacii. În plus, oamenii nu vor mai fi nevoiți să împrumute un medicament sau altul de la vecini sau să meargă după acestea tocmai în centrul raional. Nu sunt împotriva firmelor private, dar o parte a pieței trebuie controlată de către stat, dacă vrem să avem regulă”, a afirmat liderul Blocului electoral ”RENATO USATÎI”.
Potrivit politicianului, situația este cam aceeași și pe piața carburanților. „Prețurile pentru benzină și motorină nu sunt stabilite de benzinării, ci de către furnizori. Situația poate fi schimbată prin negocieri, o poziție fermă și cu interesul cetățeanului în față”, a mai spus Renato Usatîi, care le-a mai vorbit oamenilor din Ungheni despre soluțiile formațiunii sale pentru mai multe probleme, cum ar fi cea a șomajului sau a eradicării corupției. În completare, el a menționat că echipa formațiunii sale este constituită din oameni competenți, mulți dintre ei, primari aflați la al doilea sau chiar la al treilea mandat, ceea ce înseamnă profesionalism și dedicație dovedite deja. ”Eu sunt convins că n-o să-mi fie rușine să vă privesc în ochi peste un an, patru și nici chiar peste zece ani”, a afirmat încrezător Renato Usatîi.
or. Ungheni
com. Zagarancea, raionul Ungheni
Cmentariile sunt închise