(DOC) Primarul municipiului Bălți a înaintat o serie de măsuri privind activitatea deținătorilor de patente

Primarul orașului Bălți, Alexandr Petkov, a anunțat că și-a respectat promisiunea față de titularii de patente și a înaintat Guvernului o serie de măsuri cu privire la activitatea acestora.

În acest sens, Alexandr Petkov a adresat viceprim-ministrului, ministrului Economiei și Digitalizării, o scrisoare cu propunerile respective, la care sunt anexate adresările comercianților din piețele orașului Bălți.

Se propune, în special, să fie examinată posibilitatea reducerii taxei fixe pentru contribuțiile de asigurări sociale și medicale și micșorării taxei impozitului pe venit din valoarea venitului anual obținut de persoanele fizice care desfășoară activități independente.

De asemenea, printre măsuri se numără și extinderea perioadei de compensare a cheltuielilor pentru procurarea echipamentelor de casă și organizarea instruirilor suplimentare privind utilizarea acestora.

Primăria cere extinderea moratoriului asupra controalelor fiscale și neaplicarea sancțiunilor.

O măsură separată vizează reprezentanții categoriilor social vulnerabile, cărora li se propune să li se acorde scutiri fiscale suplimentare.

„Așa cum le-am promis oamenilor din Bălți, care comercializează în bază de patente, nu am făcut o simplă readresare a revendicărilor lor către Guvern. Am propus o serie de măsuri privind activitatea deținătorilor de patente care ar putea atenua tensiunea apărută în urma reformei făcute de guvern”, a menționat primarul orașului Bălți, Alexandr Petkov.

Citește și

Cmentariile sunt închise

Abonați-vă la
PENTRU A FI MEREU LA CURENT CU ULTIMELE NOUTĂȚI
Newsletter
Subscribe to
TO BE ALWAYS UP TO DATE WITH THE LATEST NEWS
Newsletter
Подписаться на
БУДЬТЕ ВСЕГДА С ПОСЛЕДНИМИ НОВОСТЯМИ
Newsletter