Renato Usatîi revine în politică și anunță resetarea Partidului Nostru la nivel naţional

Renato Usatîi a revenit în politică. Anunțul a fost făcut de președintele Partidului Nostru în cadrul unei conferințe de presă. Politicianul a declarat că este determinat să restarteze partidul, după ce le-a oferit suficient timp atât celor de la guvernare, cât și celor din opoziție. În opinia sa, nici unii și nici alții n-au reușit să facă ceva concret pentru binele Republicii Moldova.

„Eu cred că celor care ne guvernează le-am dat mai mult decât suficient timp pentru a-și demonstra capacitățile, mai mult de un an de zile. Totodată, am dat timp și opoziției să-și demonstreze capacitățile, ce fac ei în timp ce unii ne guvernează”, a explicat Renato Usatîi.

El a adăugat că a fost conștient de faptul că existau cetățeni care doreau ca el să revină pe scena politică a țării, iar ceea ce cred oamenii este cel mai important lucru, potrivit politicianului: „Am ajuns la concluzia că Partidul Nostru este o forță politică de care cetățenii Republicii Moldova au nevoie și de aceea am decis să îl relansez”.

Politicianul s-a arătat dezamăgit de guvernarea PAS, menționând că țara este într-o criză cum n-a mai fost vreodată și că lumea are nevoie de o altfel de guvernare. În context, Renato Usatîii a specificat că are un program specific de dezvoltare a țării pe care intenționează să îl pună în aplicare împreună cu echipa sa.

În concluzie, Renato Usatîi a anunțat restartul Partidului Nostru la nivel naţional, precizând că va merge în toată ţara pentru a-și consolida echipa și pentru a crea în cele din urmă un partid puternic și sănătos.

 

Citește și

Cmentariile sunt închise

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. AcceptRead More

Abonați-vă la
PENTRU A FI MEREU LA CURENT CU ULTIMELE NOUTĂȚI
Newsletter
Subscribe to
TO BE ALWAYS UP TO DATE WITH THE LATEST NEWS
Newsletter
Подписаться на
БУДЬТЕ ВСЕГДА С ПОСЛЕДНИМИ НОВОСТЯМИ
Newsletter